Testimonial Iulia Georgescu:
”Sunt multe lupte în care nu doar rezultatul final contează, ci persverența, munca celor din spatele aparențelor, oamenii implicați, victoriile mici de pe parcurs.
Așa e și cu votul. Am avut timp între cele două tururi atât noi, observatorii, cât și membrii birourilor electorale și autoritățile să înțelegem și să învățăm lucruri. Mi-ar plăcea să cred că și alegătorii.
România profundă nu arată ca la televizor, vă zic. Iar speranță există. Nu a fost secție de votare să nu râdem un pic cu membrii sau să nu fie vreo poveste deșteaptă de ascultat. Acest proces este despre oameni. Și doar oamenii pot să schimbe o societate.
Cum a fost bucățica mea de realitate de ieri/weekend? Un carusel. Început cu o sâmbătă numai bună de mers pe munte în care am stat în fața laptopului ca să organizăm treaba asta numită sexy observare independentă a alegerilor. Da, și se uitau nemilos Lespezi,Călțun, Negoiu la noi cum butonam, dădeam telefoane, scriam pe whatsapp, lăsam pisica să miaune și nu făceam nici curat, nici conopidă la cuptor.
La GHEPart, parte din FiecareVot, alături de alte organizații foarte tari din țară, am acreditat observatori independenți. Adică niște oameni care și-au donat VOLUNTAR timpul ca să se asigure că procesul se întâmplă corect, că procedurile sunt respectate, arătând că implicarea civică există și fără de #soros.
Așa am ajuns să-mi cunosc și (re)confirm eroii. Care n-au capă, nu apar la televizor, nu spun lucruri la TED (încă), dar se luptă pentru o țară ca afară. Și care s-au străduit (pentru că refuz) să li se permită un drept confirmat de lege, de asistare la votare. Așadar, în scenă:
– Naidof Roberta Maria, Elena Filipoiu, Catalina Tudorache, Raluca Lăzărescu pentru că, deși era prima lor votare, au devenit și observatori în premieră. Primele eleve (ce-mi place că fetele au avut acest curaj) care observă independent alegeri în Curtea de Argeș.
–Natalia Ginghina care a stat doar într-o secție foarte ostilă din Rm Vâlcea, toată ziua. Președintele i-a interzis să vorbească cu vreun membru. 13h. Și la final voia să o dea afară de la numărătoare;
–Ana Mihaela Dobrin care-a început ziua tocmai la Nucșoara, a luat la observat tot ce e pe Valea Râului Doamnei, a trecut la Vâlsan și la ora 17 nu mâncase de prânz. Am insistat la remediere;
– Mihai N. Tudorică care a întâmpinat ceva rezistență prin Olt. A făcut sesizări la 112 pentru turism electoral și pentru că a fost îndepărtat din secție înainte de numărătoare, ajungând chiar pe la sediul secției de poliție. Abuzuri și necunoașterea legii.
– Dan Drăguţ, omul care convinge autoritățile din Argeș să-și facă treaba, coleg cu Octy Octavian, care au ajuns pe dealurile din Călinești, Ștefănești, Topoloveni și ne-au ajutat cu multe chestiuni tehnice pe parcurs;
– Traian Paparete și Mihai Stănicăfărăfb, de la #activAG Piteşti care au vizitat atâtea secții și au făcut atâtea întâmpinări verbale încât la o secție membrii au acoperit de pe un panou de la intrare chiar și numele unei alianțe politice care nu mai există. Scris cu spray-ul;
-Florența și Emil Sorin Stoica, tot de la Asociaţia Civică #activag Piteşti care erau la o secție din Rociu și se luptau în texte de lege la 20:55 cu președintele să le permită participarea la numărătotare.
–Dragos Dumitrescu care a zis că e observator staționar, dar apoi a luat la pas toate secțiile din Cartierul Trivale. Inspirație civică de 19.000 pasi;
–Dana Catalina Dragoiu și Octavia Gabriela Cornea care și-au făcut traseul cu câteva zile înainte, și-au rezervat o cazare în Târgoviște, au plecat cu o găleată de cafea și pe la ora 17 vizitaseră deja 14 (!!!) secții;
-@Simona Calapodescu, care a fost mag tehnic electoral și cu articole și cu modele de sesizări pe grupul nostru de whatsapp.
-@Sebastian Orza pentru că e aici, conduce noaptea pe drumuri neluminate și pline de noroi, vorbește magic cu oamenii și află tot felul de lucruri. Mai mult, și-a făcut curaj să le explice celor din secția unde a observat la număratoare, printre altele, că procedura cere ca președintele să ridice fiecare vot și să-l citească cu voce tare. Iar dacă el ca voluntar stă acolo până la final, ar face bine ca și ei să finalizeze c-o-r-e-c-t operațiunea remunerată.
Toți cei de mai sus și-ncă vreo 1000, s-au trezit devreme tare, au condus/mers la prima secție pe la 6:15. Nu toți au terminat înainte de 23:59.
În rest a fost despre oameni, scaune mici de grădință pe care să stăm, secții neîncăpătoare pntru membri, secții fără semnal, noroaie, gogoși, biscuiți, discuții, alertă, legi și proceduri etc.
Cred că e de ieșit afară de pe fb, în tranșee și ușor prin noroi. Pentru că acolo recâștigăm realismul, după ce am fost ba optimiști, ba pesimiști în online. Acolo e România profundă.
Pentru astfel de senzații, recomand cu drag www.fiecarevot.ro. E nevoie de mai mulți pentru schimbare ;-)””